• 0722 876 876
  • office@arthurmurray.ro

Reprezentări ale dansului în alte tipuri de artă

2

Dansul este una dintre cele mai vechi forme de exprimare artistică, acesta datând încă de la începutul apariției comunităților omenești. Inițial, în unele culturi, dansul era practicat în cadrul unor ritualuri. Pentru popoare cum ar fi grecii sau romanii, avea o strânsă legătură cu educația și cu solidaritatea socială. Începând cu Renașterea, dansurile s-au transformat și individualizat foarte mult, apărând astfel suitele. Din secolul al XVIII-lea, valsul a devenit din ce în ce mai popular, iar în secolele XIX și XX a avut loc o adevărată explozie în domeniu, impulsionată și de dezvoltarea în paralel a genurilor muzicale și a culturii și societății în general. Atunci au luat naștere stiluri de dans precum tangoul, samba, charleston-ul, foxtrotul și multe altele.
De-a lungul timpului, dansul s-a intersectat adeseori și cu alte forme de artă, precum sculptura, pictura, iar mai târziu teatrul și filmele – musical-urile. Iată câteva reprezentări artistice foarte apreciate, în care dansul s-a îmbinat cu un alt tip de artă:

Dansatoarea, 2500 î.e.n
Aceasta este o sculptură din bronz din preistorie, care a fost descoperită în Pakistan în anul 1926. Statueta a fost găsită în Mohenjo-daro (astăzi Pakistan), care a fost printre primele orașe apărute în istoria umanității, și înfățișează o femeie tânără care stă într-o poziție ce inspiră naturalețe, dar și încredere, motiv pentru care se stabilit că reprezintă o dansatoare. Este una dintre cele mai apreciate opere de artă din acea perioadă.


photogravure1938

Bacchus și Ariadna, 1522-1523
O pictură mitologică grecească celebră din secolul al XVI-lea, al cărei autor este pictorul Titian. Imaginea surprinde momentul în care zeul Bacchus s-a îndrăgostit la prima vedere de celebra Ariadna. Opera inspiră foarte multă emoție și ilustrează de asemenea și o poveste istorică. În imagine se vede cum zeul încearcă să o cucerească pe Ariadna cu ajutorul unor mișcări asemănătoare dansului.

Titian_Bacchus_and_Ariadne-wiki-detail-450h-2

Repetiție de balet, 1873
Opera îi aparține pictorul impresionist francez Edgar Degas, faimos pentru picturile sale legate de dans, și reprezintă o imagine din cadrul unei repetiții de balet, în care se pot observa foarte bine siluetele dansatoarelor ce se lasă purtate de ritmul viorii. Pictura este realistă și inspirațională în același timp.

47208093


Cei trei dansatori
, 1925
Una dintre lucrările celebrului artist Pablo Picasso, ce înfățisează într-un mod abstract un dans romantic și seducător, cu înclinații morbide. Opera i-a fost dedicată bunului său prieten, Carlos Casagemas, în urma sinuciderii acestuia. Diversitatea formelor și a coloristicii, precum și aspectele opuse reprezentate și emoția care reiese din alăturarea acestora, dau picturii un caracter impresionant.

The Three Dancers 1925 Pablo Picasso 1881-1973 Purchased with a special Grant-in-Aid and the Florence Fox Bequest with assistance from the Friends of the Tate Gallery and the Contemporary Art Society 1965 http://www.tate.org.uk/art/work/T00729


Who knows where the time goes
, 2012
O sculputură deosebită din hârtie realizată de Susan Cutt, ce înfățișează o balerină. Opera reflectă ideea că un dansator va rămâne toată viața dansator, indiferent de vârstă. Aceasta inspiră sentimente puternice și curiozitate.

whoknowswheretimegoesfront

Postat de: Cici
Inscrie-te!