• 0722 876 876
  • office@arthurmurray.ro

Istoria dansului – tango

sjDANCEco

Blogul Arthur Murray este cu și despre dans; de aceea, dăm astăzi startul unei noi serii de articole, intitulată Istoria dansului. Primul dans despre care vorbim este tangoul, unul dintre cele mai populare și îndrăgite stiluri de dans. Acesta exprimă foarte multă pasiune, fiind senzual și dramatic în același timp. Mișcările sacadate și faptul că bărbatul conduce în timpul dansului sunt elemente specifice tangoului.

Dansul și genul muzical adiacent a apărut inițial în unele orașe din America Latină (Buenos Aires, Argentina), la sfârșitul sec. 19, iar ulterior s-a răspândit în toată lumea și au fost dezvoltate mai multe variațiuni. Conform istoriei, tangoul a apărut în periferiile din Buenos Aires, mai precis în localurile frecventate de bărbați singuri. Tangoul era considerat la început un dans indecent, din cauza mișcărilor pe care le presupune, iar bărbații dansau între ei pentru a învăța să danseze și a atrage admirația femeilor. Muzica pe care se dansa tango era interpretată la instrumente precum chitara sau vioara. Deși tinerii din clasele sociale mai înalte, care mai luau contact cu viața de noapte, le-au arătat femeilor din jurul lor noul dans, tangoul a continuat să fie blamat de societate pentru o perioadă îndelungată de timp.

Geraldine_Rojas

Câteva decenii mai târziu, în Argentina, petrecerile cu orchestre de tango au început să fie din ce în ce mai populare. De asemenea, au fost create unele articole vestimentare feminine destinate acestui tip de dans. A urmat o răspândire rapidă  a tangoului în Paris, Roma, Berlin, Londra și chiar și în New York. Perioada de aur a tangoului a fost marcată de artiști precum Carlos Gardel, care au ajutat la transformarea acestuia într-un gen muzical respectabil și demn de admirație la nivel general.

Filme în care este prezent tangoul: Scent of a woman (1992), Moulin Rouge (2001), Shall we dance (2004), Easy virtue (2008)

2017-10-29-Tango-5

article-2280869-16E05ABA000005DC-484_634x403

Postat de: Cici
Inscrie-te!