• 0722 876 876
  • office@arthurmurray.ro

Gift card-ul Arthur Murray – 6 motive să-l oferi partenerilor de afaceri

DSC_4238

Mai e puțin și intrăm în luna cadourilor, una dintre cele mai complicate perioade din an, deci unii dintre noi probabil deja am început să ne gândim la modalități în care îi putem surprinde pe cei dragi cu ceva special. Nu trebuie să uităm însă nici de colegii de la birou sau de partenerii de afaceri, cărora le putem face ziua mai bună cu un cadou inspirat și, de ce nu, poate chiar și viața. O sugestie excelentă în acest sens este gift card-ul de la Arthur Murray, care conține 4 lecții de dans private, cu antrenorii profesioniști ai școlii de dans.
Iată câteva motive pentru care e o idee foarte bună să dăruiești gift card-ul Arthur Murray nu numai cuiva drag, ci și unui asociat sau partener de afaceri:

1. Dansul este una dintre activitățile cele mai recomandate pentru menținerea în formă și este una dintre cele mai puternice arme antistres. Este bine știut faptul că oamenii de afaceri sunt extrem de ocupați și, uneori, jobul acaparează destul de mult și din timpul liber pe care îl au la dispoziție. Pentru că este totuși important să existe un oarecare echilibru în tot ceea ce facem, ar trebui să păstrăm puțin timp și pentru un hobby, ceva care să ne distragă din când în când atenția.

2. Dansul nu ajută numai din punct de vedere fizic. Cu ajutorul dansului, te poți recrea și poți deveni mai atent la detalii și mai bine organizat în același timp. Aceste lucruri sunt importante pentru cineva care activează într-un domeniu atât de complex cum este cel al afacerilor.

do-you-know-the-symptoms-of-employee-burnout-

3. La Arthur Murray București ai ocazia să întâlnești în pași de dans mulți oameni noi, cu interese asemănătoare. Pentru cineva cu un program încărcat, este un plus să poată lega prietenii interesante și să practice un hobby în același timp.

4. Modurile de predare de la Arthur Murray sunt diversificate – există lecții private, sesiuni de grup și petreceri tematice frecvente, în cadrul cărora cursanții au oportunitatea să pună în valoare ce au învățat și să socializezi cu noii prieteni.

5. Poți merge și tu, dacă nu o faci deja, să dansezi alături de partenerii tăi de afaceri. Prin intermediul dansului, relația dintre voi se poate consolida într-un mod diferit față de cum se întâmplă la job, având ocazia să vă împrieteniți într-un context social diferit.

6. Gift card-ul pentru lecții de dans este un cadou special și original, fiind și foarte elegant, care cu siguranță va impresiona într-un mod plăcut, în devafoarea altor lucruri pe care le-ai putea dărui cuiva.

IMG_0978

Postat de: Cici
Inscrie-te!