• 0722 876 876
  • office@arthurmurray.ro

Ce ar trebui să știe dansatorii începători?

[FB]_MG_7001

Toamna se numără bobocii nu doar în mediul academic, ci și în cadrul școlii Arthur Murray. Orice început pare dificil, însă când intervin în ecuație dansul și distracția, totul se simplifică. Mai mult, când vorbim despre colectivul de profesori și cursanți de la școala de dans Arthur Murray, emoțiile nu ar trebuisă existe sau, cel puțin, încearcă să te folosești de ele în scop constructiv. Pentru a te simți și mai sigur pe tine și să te bucuri de noua experiență, află cele mai importante sfaturi pentru dansatorii începători.

Îmbracă-te adecvat! În niciun caz nu ne referim la etalarea unor ținute spectaculoase sau a unor costume pentru dansatori profesioniști pentru că, oricât de mult ți-ai dori să te apropii de imaginea dansatorilor profesioniști, dacă ești începător îți recomandăm să porți cele mai comode haine. Nu contează deloc să fii festiv, ci să poți realiza mișcările fără dificultate și să porți materia confortabile, prin care pielea să poată respira.

Vino mai devreme! Pentru confortul tău psihic și fizic, în primele ore de curs poți ajunge ceva mai repede la cursul de dans. Vei avea timp suficient să te relaxezi, nu vei fi grăbit de pe drum să ajungi pe ultima sută de metri și poți comunica cu ceilalți cursanți. Te vei simți mult mai în largul tău cunoscându-i pe ceilalți și interacționând.

Pune întrebări! Orice lucru îi este neclar, întreabă profesorul de dans! Nu există întrebări greșite sau naive, iar orice nelămurire îți clarifici îți va fi și mai utilă în a avea parte de o experiență plăcută. Un dansator bun este cel care este dispus să învețe cât mai multe și care nu se teme de greșeli. Întreabă unde trebuie să mai exersezi, pune în practică toate indicațiile și fii cât se poate de natural!

[FB]_MG_6908

Exersează! Doar pentru că nu ai executat mișcările de Tango ca un profesionist încă de la prima oră de dans, nu înseamnă că trebuie să te descurajezi. Dansul necesită timp, implicare și răbdare. Acordă-ți răbdarea necesară și exersează pașii care ți se par cei mai complicați, iar după un timp vei vedea cum totul devine natural. O idee utilă este să îți descarci un playlist cu muzică adecvată stilurilor de dans pe care vrei să le exersezi și să dansezi singur, acasă, privindu-te în oglindă pentru a te putea observa și a-ți corecta eventualele greșeli.

Distrează-te! Spre deosebire de școala clasică, la școala de dans Arthur Murray întotdeauna te vei distra și vei putea să te exprimi așa cum îți dorești. Fii fericit de noua experiență, implică-te și interacționează cu ceilalți cursanți! Dansul poate deveni o reală pasiune, însă cu siguranță va fi activitatea care îți va permite să te distrezi și să te relaxezi după o zi agitată. Înarmează-te cu entuziasm, răbdare, energie pozitivă și distrează-te cât poți de mult!

Te așteptăm la o lecție gratuită!

beneficiile dansului

Postat de: Cici
Inscrie-te!